VOCEA ROMÂNIEI: Concurenţii din echipele lui Smiley şi Moga cânta propriile hit-uri în finală

Finala show-ului “Vocea României”, difuzata în cea de-a doua zi de Crăciun, de la ora 20:30, va fi o seară a premierelor, iar Smiley şi Marius Moga au pregătit deja piese pentru câţiva dintre concurenţii lor.

“Spune-mi dacă vrei” este piesa pe care Smiley a pregătit-o pentru Cătălin Dobre, informează Pro TV.

“Cătălin va intra în echipa Hahaha Production, iar prin această piesă am inaugurat faptul că ne-a devenit coleg. Melodia pe care o cântă alături de Cabron am compus-o într-o singură noapte, dar i se potriveşte foarte bine, şi versurile, veţi vedea, îl reprezintă! Urmează să scoatem câte ceva şi pentru ceilalţi copii din echipa mea, dar n-am avut încă atât de multe nopţi libere”, a spus Smiley.

În etapa “Confruntărilor”, când a ales să o elimine pe Andreea Crepcia în favoarea Oanei Radu, Marius Moga i-a promis o piesă şi s-a ţinut de cuvânt. Andreea va cânta “Sunshine love” în marea finală de la “Vocea României”. “Am înregistrat melodia imediat după ce am ieşit din concurs. E o piesă foarte frumoasă şi pozitivă, care sper să vă placă”, a spus Andreea Crepcia.

Liviu Teodorescu va cânta şi el împreună cu Lukone piesa “Electronic Symphony”. “Într-o seară eram acasă, la calculator, când am primit un telefon de la Marius şi mi-a spus să vin repede la studio. Am fost super încântat! E o piesă foarte tare la care urmează să facem şi un videoclip”, spune Liviu.

Sursa: MediaFax

Leave a reply

Internet

Ferma SOLARIS- www.fermasolaris.ro
SOLARIS Art Studio- www.solarisartstudio.com
VOX Montis - www.voxmontis.info
Radio VOX Montis - www.radiovoxmontis.ro
Video TV Online - www.voxmontis.tv

Copyright © 2015 Radio VOX Montis - Toate drepturile rezervate.